Coșul meu  
Nu ai niciun produs în coș.

Vino în magazinul nostru
image

Noutăți

Avincis la a cincea ediție RO-Wine Cluj

Devenită tradiție pentru Avincis participarea la RO-Wine, anul acesta la  evenimentul de la Cluj, am descoperit că numărul iubitorilor de vinuri bune a crescut. La standul nostru au fost mai numeroși prietenii Avincis care, în anii trecuți, ne-au fost oaspeți la Vila Dobrușa sau ne-au descoperit vinurile la târguri, acasă sau în restaurante.

Pentru vizitatorii RO-Wine Cluj din 20-21 aprilie, am adus spre degustare Crâmpoșie Selecționată 2023, Cuvée Petit 2023, Cuvée Alexis 2023 (medaliat cu argint la Concurs Mondial de Bruxelles anul acesta), Negru de Drăgășani 2019 și Cuvée Valerius Alutus Primus 2020). Încă o dată, vinurile emblematice ale cramei noastre, Crâmpoșie Selecționată și Negru de Drăgașani și-au confirmat poziția în topul preferințelor prietenilor Avincis. Recentul Cuvée Valerius Alutus Primus, lansat în premieră mondială de crama Avincis în toamnă lui 2023, a continuat să stârnească interesul vizitatorilor, admirația pentru intensitatea culorii  și unicitatea aromelor datorată buchetului acestui soi tradițional românesc.

Echipa Avincis condusă de oenologul cramei, Andrea Previtali, a oferit vizitatorilor informații specifice legate de viticultură și soiurile cultivate la Vila Dobrușa-Crama Avincis, de producție și munca pentru a crea vinuri de cea mai bună calitate provenite din soiuri autohtone. Totodată cei prezenți au avut ocazia de a afla detalii despre istoria domeniului recuperată în actuala etapă de modernitate când oferim oaspeților noștri o experiență unică în spațiul oenoturismului din România.

Povestea merge mai departe, iar echipa Avincis se pregătește să-și întâmpine vizitatorii la târgurile de vinuri din luna mai organizate la București.