Angajament și loialitate

Pasiune și loialitate

Vinul este un produs cultural, în care se îmbină grija pentru viţa de vie, arta şi ştiinţa oenologică, pasiunea pentru calitate şi loialitatea faţă de terroir şi de tradiţiile podgoriei.

Echipa AVINCIS reuneşte toate aceste atuuri.

 



Proprietarii AVINCIS

Asociaţii societăţii AVINCIS VINURI sunt Valeriu Stoica, Cristiana Irinel Stoica, fiica lor, Andreea Micu şi mama Cristianei - Emilia Chiriţescu. Toţi colaborează pentru a creşte povestea AVINCIS şi pentru a coordona echipa.

Consiliul oenologic AVINCIS



Ghislain Moritz
Oenolog consultant AVINCIS, este absolvent al Universităţii din Dijon, cu experienţă dobândită în vinificaţie la Domaine Devillard în Bourgogne (Franţa) şi la Conceito da Veiga, în valea Douro (Portugalia). Ghislain a fost sedus de tentaţia aventurii într-o ţară apropiată cultural de Franţa, fiind deja un actor recunoscut pe «Planeta Vinurilor».



Federico Giotto
Fondator GIOTTO Consulting SRL Italia alături de Stefano Saderi – consultant GIOTTO, asigură consultanta tehnică pentru organizarea cramei, alegerea tehnologiilor de producere a vinurilor, consultanţă în faza de vinificaţie, analize de laborator pentru vinuri şi pregătirea personalului din cramă. De asemenea echipa GIOTTO asigură şi consultanţă agronomică pentru organizarea activităţilor din vie: pregătirea terenului şi a viei, selectarea echipamentelor pentru lucrările din vie, managementul recoltei şi pregătirea personalului din vie.



Alina Profir
Inginer AVINCIS, Alina este absolventa a Universitatii „Dunărea de Jos” - Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, specializarea Biotehnologii. Membră a echipei noastre din anul 2016, Alina şi-a demostrat capacităţile organizaţionale de planificare și respectare a termenelor limită, de analiză și sinteză, având un rol important în activitatea oenologică din cramă.



Valeriu Stoica
Asociat AVINCIS, a pus bazele proiectului viticol, vinicol şi cultural AVINCIS, alături de soţia sa Cristiana I. Stoica. Pasionat de vin de câteva decenii, Valeriu coordonează activitatea consiliului oenologic, implicându-se activ atât în activităţile din vie, cât şi în cele din cramă.



Gheorghe Lixandru
Directorul executiv AVINCIS este inginer agronom, cu o experienţă de peste 30 de ani în viticultură. Este îndrăzneţ şi pasionat de munca sa și înfruntă cu dragoste şi multă grijă pentru viţa de vie provocările naturii în fiecare an de recoltă.



Marius Lucian Gaidanof
Director tehnic AVINCIS, Marius este inginer diplomat profil agricol, fiind absolvent al Facultăţii de Horticultură – specializarea horticultură, din cadrul Universităţii de Stiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti. El coordonează activităţile din vie, respectiv pregătirea terenului, selectarea echipamentelor pentru lucrările din vie, managementul recoltei şi coordonarea personalului din vie.



Ana Pricop
Ana, responsabil comunicare, este alături de echipa AVINCIS încă de la început. Asigură comunicarea între membrii echipei precum şi în exterior, fiind indispensabilă pentru eficienţa activităţii viticole, oenologice şi comerciale.



Mihaela Corendea
Economist, asigură fluxul serviciilor între cramă şi sediul social al firmei. Pe lângă aspectele economice, Mihaela este implicată şi în organizarea serviciilor oenoturistice.

Echipa este întregită cu specialişti în: viticultură, oenologie, marketing, vânzări şi oenoturism.